Evenimente
1948: Are loc premiera dramei istorice „Michelangelo", de Al. Kirițescu
1998: Semnarea acordului istoric privind Irlanda de Nord. La ora 16,36 GMT, la Belfast, după 32 de ore de negocieri neîntrerupte sub președinția ex-senatorului american George Mitchell, guvernele Marii Britanii și Irlandei și partidele politice din Irlanda de Nord au încheiat un acord privind noua administrație a provinciei, menit să pună capăt celor aproape trei decenii de conflicte, soldate cu peste 3.200 de morți. Acordul, salutat unanim de marile puteri mondiale, deschide calea celei mai mari schimbări în statutul politic al insulei după împărțirea sa, în 1921.
2010: Accidentul aviatic de la Smolensk din 2010: Președintele Poloniei, soția acestuia, guvernatorul Băncii Naționale Poloneze, oficiali și oameni de marcă polonezi au decedat în urma unui accident aviatic produs în apropiere de aeroportul din Smolensk , Rusia.
Nașteri
1932: Omar Sharif, actor egiptean
1951: Steven Seagal, actor american
1970: Leonard Doroftei, boxer profesionist român
Decese
Sărbători
În calendarul creștin-ortodox: Sf. Mc. Terentie, Pompie, African, Maxim și Macarie; Sf. mc. Dima