Mitul Atlantidei

Din cele mai vechi timpuri, mitul Atlantidei - a cărui sursă principală o reprezintă dialogul Critias ieşit de sub pana filosofului atenian Platon - a incendiat imaginaţia filosofilor, a teologilor, a istoricilor, dar şi a celor mai ciudaţi aventurieri.
Descrierile amănunţite din Critias au părut a reprezenta o probă suficient de puternică pentru veridicitatea sa. Cum să te îndoieşti de existenţa unei cetăţi ale cărei obiceiuri, organizare, structură politică şi economică, viaţă religioasă şi spirituală au fost descrise cu atâta minuţie şi plasticitate de Platon? Ori de câte ori citim Critias este suficient să închidem ochii pentru a contempla un oraş fabulos "înconjurat de o câmpie, ce era la rândul ei înconjurată de munţi, iar aceşti munţi se întindeau până la ţărmul mării" şi care avea "o lungime de 3000 de stadii, iar mijlocul ei se găsea la 2000 de stadii de ţărmul mării" (118a)1. ţinând seama de aceste descrieri, întâlnim autori care nu pun nici o clipă la îndoială existenţa Atlantidei; cel mai important pare a fi celebrul filosof neoplatonician Proclos, comentator de marcă al dialogului Timaios. Acesta relatează în comentariile sale cum un oarecare Crantor a vizitat Egiptul la aproximativ 300 de ani după o vizită similară întreprinsă de Solon, legiuitorul Greciei antice. Aici Crantor ar fi văzut, în oraşul Sais, câteva coloane acoperite de străvechi texte, mărturii identice cu cele ale lui Platon, care confirmau existenţa reală a Atlantidei. Tot Proclos e cel care-l citează pe Marcellus, istoriograf ce confirmă existenţa în Oceanul Atlantic a şapte insule consacrate zeiţei Proserpina, alături de care tronau trei insule ai căror locuitori cunoşteau existenţa Atlantidei - consacrată, de asemenea, lui Poseidon. În ciuda unor astfel de "probe", Aristotel nu a ezitat să conteste existenţa istorică a legendarei aşezări, socotind-o o simplă poveste platoniciană menită să susţină posibilitatea existenţei statului ideal descris în dialogul Politeia.
Desconsiderând contradicţiile existente între vechii autori, căutarea Atlantidei reprezintă o pasiune la fel de arzătoare precum explorarea Marii Piramide a lui Kheops sau investigarea vechilor construcţii de la Palenque. Chiar mai mult, uneori se pare că explorarea mărilor şi oceanelor cu scopul de a descoperi insula scufundată e mai atrăgătoare, mai fascinantă decât cercetarea unor situri arheologice palpabile. Din acest punct de vedere putem semnala o anumită similitudine cu explorările menite să localizeze Paradisul biblic în care protopărinţii Adam şi Eva au trăit inocenţa orginară. Înainte de a aborda sursele principale (începând, desigur, cu Critias) sau de a trece în revistă cercetările mai vechi sau mai noi menite să reveleze locul unde s-ar afla Atlantida, este necesar să atragem atenţia asupra unei întrebări care poate fi ridicată constantând febrilitatea dezbaterilor şi căutărilor ce însoţesc mitul insulei scufundate. Cum se explică interesul enorm pe care Atlantida (ca multe alte teritorii mitice nedescoperite vreodată) îl suscită de-a lungul a mii de ani?
Dorinţa de a găsi teritorii ascunse, fie ele reale sau nu, indică prezenţa în profunzimile sufletului omenesc a nostalgiei unei lumi pierdute.

Fiul lui Cristofor Columb, Fernand, în cartea Viaţa tatălui meu, preciza şi el: “Unii portughezi o însemnau pe hărţile lor sub numele de Antilia, deşi nu se potrivea cu poziţia dată de Aristotel. Pe toate hărţile acestora insula se află la aproape 200 de leghe spre vest de Canare şi de Azore, în linie dreaptă. Toţi cartografii aceştia susţineau cu tărie că insula Antilia nu era alta decât cea ştiută în vechime sub numele de Cele şapte cetăţi, unde s-au refugiat portughezii când Spania i-a fost smulsă de sarazinii necredincioşi lui don Roderigo, adică în anul 714 de la Christos… Şapte episcopi au întemeiat pe insula aceasta şapte cetăţi şi, cum nu voiau ca vreunul din oamenii care erau cu ei să se întoarcă în Portugalia, unde fără îndoială că maurii i-ar fi silit să treacă la credinţa lor cea spurcată în Mahomed, au ars toate corăbiile cu care veniseră, până la ultima funie şi până la ultimul căpătâi care ar fi putut sluji la înjghebarea unei corăbii…” Fernand Columb aminteşte că pe vremea stăpânirii infantelui Henric cel Tânăr o corabie a ajuns până în Antilia, iar marinarii au debarcat şi au mers la biserică, unde slujba se ţinea după regulile creştine.

Astfel, legenda Atlantidei ar putea fi interpretata ca un avertisment transmis de-a lungul mileniilor cu privire la nepasarea si la neputinta oamenilor in fata fenomenelor naturale. Asa cum au relevat cumplitele ravagii care au avut loc nu de mult in Oceanul Indian, nu suntem in masura sa controlam aceste forte nici in zilele noastre. Cum ar fi putut sa o faca atlantii in urma cu 12.000 de ani?

Lucruri pe care nu le ştiam...

Uneori mă apucă să îmi mai fac curăţenie prin pc. Astăzi am găsit un word cu nişte curiozităţi din lumea animală, adunate pentru o foarte bună prietenă a mea. Poate nici voi nu stiaţi că :
Potrivit diverselor legende ce au aparut de-a lungul vremii, pasarea Phoenix traieste fie 500 sau 1461 de ani, dupa care isi face un cuib din crengute de scortisoara si ii da foc. Pasarea insasi este mistuita de flacari, iar din cenusa ramasa se naste o noua pasare, care va trai la fel de mult. Unele variante ale legendei spun ca noua pasare face un ou din cenusa ramasa si il ascunde in orasul Heliopolis, in Egipt. In literatura si cultura moderna, pasarea Phoenix simbolizeaza viata de dupa moarte, puterea de supravietuire, foc si divinitate. Unii oameni fac legatura intre zburatoare si abilitatile de regenerare, ceea ce o face aproape nemuritoare.
Uleiul de şarpe este utilizat din cele mai vechi timpuri împotriva durerilor.
Chinezii cred cel mai mult în puterea sa de alinare a durerilor musculare, a durerilor de încheieturi şi de reducere a inflamaţiilor.
Broasca testoasa are o rezistenta formidabila la foame, ce poate ajunge pana la 400 de zile.
Cea mai grea broasca testoasa din lume la ora actuala este broasca testoasa pieloasa LUTHUL (Dermochelys Coriaceea), care are o greutate de 700 Kg si o lungime de 2-3 m; ea inoata cu viteza unui atlet in cursa de 100 m si traieste numai in apele marine.
Stiati ca:
Broasca testoasa se poate regenera foarte usor, astfel ca o broasca ce are carapacea distrusa in proportie de 70% se poate regenera complet in aproximativ doi ani?
In anul 1937 pe coasta Cubei a fost gasita o broasca gigant de dimensiuni ce depaseau 4 metri si care avea peste 500 de ani?
O broasca testoasa de dimensiuni mici, daca prinde in gura o nuia sau o sfoara, poate sta atarnata de ea zile intregi?
Pablo Picasso iubea animalele. Adult fiind, el a avut o maimuta, o bufnita, o capra, o broasca testoasa, caini si pisici. Picasso lasa ferestrele atelierului deschise si picta porumbeii care zburau prin incapere.
Veveriţa dungată se deosebeşte de celelalte specii de veveriţe, având 2 molari în minus.
Poate să ducă deodată 9 ghinde: câte patru în pungile bucale laterale şi una între dinţi.
Pungile bucale laterale ale veveriţei vărgate americane, se pot lărgi până la dimensiunea propriului cap.
Veveriţa americană este capabilă să-şi depoziteze hrană în greutate totală de 4 kg.
Veverita este singurul animal cu cristalinul ochiului colorat.
periile de pieptanat camilele sunt facute din blana de veverita
milioane de arbori sunt plantati de veverite care ingroapa seminte si uita unde le-au pus?
Stiati ca...
greierele reuseste sa cante frecandu-si aripile una de alta.Cu cat aerul este mai cald cu atat numarul cri-cri-urilor este mai mare.
că masculii greieri îşi folosesc aripile nu doar să zboare, ci şi pentru a le cânta femelelor.
Cea mai zgomotoasă insectă este greierul african, ale cărui sunete depăşesc 100 de decibeli.
Taraitul greierului este un termometru prin care se poate calcula temperatura in grade Fahrenheit calculand numarul taraituri de durata de 15 secunde si adaugand 40. Numarati timp de 25 secunde numarul de "cri - cri" produse de un greier in gradina.
Pentru a converti numarul de "cri- cri" in grade celsius se utilizeaza urmatoarea formula:
"numarul de cri-cri in 25 secunde" se imparte la 3 si se adauga 4 pentru a obtine temperatura exterioara (grade celsius)
De exemplu: 55 ("cri-cri" numarate in 25 secunde)/3 + 4 = 22.3 grade celsius.
Nu este gluma...verificati.
La pasarile ce traiesc in colonii,cele mature iau apararea tuturor puilor?
pasarile migratoare au ordinea de zbor diferita de la o pecie la alta?Cocorii ,lebedele prefera siruri in unghi,ratele salbatice una langa alta in linie dreapta,
Macaitul ratei nu produce ecou.
Papadia este un izvor de vitamine (A, B, C, si D), proteine, glucide, dar si tanin, sterol colina si acid cafeic. De la papadie se folosesc atat frunzele cat si radacinile, ambele fiind bogate in substantele enumerate mai sus. S-a inventat papadia care produce cauciuc!
Stejarul nu produce ghinde pana la varsta de cincizeci (50) de ani sau chiar mai mult.
Stiati ca...stejarul de pluta este unul dintre arborii cel mai bine protejati impotriva focului, datorita scoartei sale, foarte groase, care-l izoleaza de caldura?
In parcul Avram Iancu din Blaj se afla celebrul stejar al lui Avram Iancu. Stejarul are 600 de ani si este numit Stejarul lui Avram Iancu in amintirea celor 6 000 de moti care au participat la adunarile din mai si septembrie 1848 de la Blaj.
Baobabul poate trai pana la 5000 de ani! Urmeaza maslinul – 2000, stejarul – 1600, teiul – 1150, cedrul – 800, parul – 400, chiparosul – 350, ulmul – 335.
Fără să fie considerat arbore naţional, stejarul este unul dintre copacii cei mai răspândiţi, dar mai ales foarte apreciaţi în Romania. Jucătorii naţionalei noastre de rugby au ca semn distinctiv pe tricourile cu care joacă, reprezentând ţara, o frunză de stejar.
Copacii cei mai loviti de fulgere sunt stejarii sau arborii care au ramuri uscate.( Mestecenii sunt cei mai feriti de fulgere.
mai multe aici

Triunghiul Bermudelor

Triunghiul bermudelor ,cunoscut și sub numele de "Triunghiul Diavolului", este o zonă aproximativ triunghiulară ca formă, cu cele trei colțuri localizate de Insulele Bermude, Porto Rico și Fort Lauderdale, Florida în Oceanul Atlantic. Suprafața cuprinsă este de circa 1.2 milioane km². Există unele speculații cum că în această regiune se întâmplă foarte des fenomene paranormale, cum ar fi: dispariții ale unui număr mare de vase și aparate de zbor, activități paranormale în care legile fizicii sunt violate, puse inclusiv pe seama ființelor extraterestre.

În ciuda acestor idei populare, Paza de Coastă a Statelor Unite și alte agenții citează statistici care indică faptul că numărul incidentelor de vase și avioane dispărute sau pierdute nu este mai mare decât în oricare altă zonă des circulată a lumii.

Cristofor Columb a menționat animale ciudate văzute în zona triunghiului Bermudelor. Acesta scrie că la un moment dat, el și echipajul său au văzut "lumini ciudate dansând la orizont". În altă ocazie au observat ceea ce a fost probabil un meteor căzând.

Prima mențiune documentată a disparițiilor din zonă a fost făcută în 1951 de către E.V.W. Jones într-un comentariu despre pierderi recente de vase, scris pentru agenția de presă Associated Press. Articolul lui Jones se referea la zonă sub numele "Triunghiul Diavolului" și sublinia "disparițiile misterioase" a unui număr de vase, aparate de zbor și mici ambarcațiuni din regiune. Acest nume fost din nou pomenit în 1952 într-un articol din revista Fate (Soarta) de George X. Sand, care descria mai multe "dispariții marine ciudate". În 1964, Vincent Geddis s-a referit la zonă ca "Mortalul triunghi al Bermudelor" ("The Deadly Bermuda Triangle") într-un articol din revista Argosy, după care numele "Triunghiul Bermudelor" a devenit cunoscut. Triunghiul Bermudelor (cunoscut și sub numele de Triunghiul Diavolului) este o zonă triunghiulară din Oceanul Atlantic mărginită la extremități de Miami, Bermuda și Puerto Rico. Legenda spune că mulți oameni, ambarcațiuni și avioane au dispărut în mod misterios în această zonă. Câți au dispărut depinde însă de cine face localizarea și numărarea. Dimensiunea triunghiului variază între 500 000 de mile pătrate până la de trei ori mai mult în funcție de imaginația autorului. (Unii includ și Insulele Azore, Golful Mexic și Indiile de Vest în triunghi.) După unii misterul ar data din timpul lui Columb. Chiar și așa, estimările variază între 200 și 1 000 de incidente în ultimii 500 de ani. Howard Rosenberg susține că în 1973 Paza de Coastă SUA a răspuns la peste 8 000 de cereri de ajutor în zonă și că peste 50 vase și 20 avioane s-au scufundat în Triunghiul Bermudelor în ultimul secol.

Multe teorii au fost promulgate pentru a explica extraordinarul mister al dispariției acestor vase și avioane. Extratereștrii malefici, cristale reziduale din Atlantida, oameni răi cu aparate antigravitaționale sau alte tehnologii ciudate, vortexuri către o a patra dimensiune sunt ipotezele favorite ale scriitorilor de proză fantastică. Câmpuri magnetice ciudate și flatulențele oceanice (gaz metan provenit de pe fundul oceanului) sunt explicațiile preferate de mințile mai tehnice. Condiții meteorologice (furtuni, uragane, tzunami, cutremure, valuri mari, curenți, etc.), nenoroc, pirați, încărcături explozive, navigatori incompetenți și alte cauze umane și naturale sunt explicațiile date de investigatorii mai sceptici.

Există persoane sceptice care afirmă că faptele nu confirmă legenda, că nu există un mister ce necesită rezolvare și nimic nu trebuie explicat. Numărul epavelor din zonă nu este extraordinar de mare dacă ținem cont de dimensiunile acesteia, locația și traficul din zonă. Multe dintre vasele și avioanele care au fost identificate ca fiind dispărute în Triunghiul Bermudelor nu au fost acolo deloc. Investigațiile nu au prezentat încă dovezi științifice ale existenței unui fenomen neobișnuit implicat în dispariții. Prin urmare orice explicație, inclusiv cele științifice cum ar fi cele bazate pe eliberarea de gaz metan de pe fundul oceanului, anomalii magnetice, etc. nu sunt necesare. Adevăratul mister este cum a devenit Triunghiul Bermudelor un mister.

Legenda modernă a Triunghiului Bermudelor a apărut curând după ce cinci avioane ale armatei au dispărut într-o misiune de antrenament în timpul unei furtuni puternice în 1945 (aceasta furtuna defapt nu a existat). Cea mai logică explicație pentru această dispariție este aceea că compasul pilotului principal lt. Charles Taylor s-a defectat, defapt aceasta afirmatie nu este adevarată deoarece nu numai căpitanul Taylor avea compasul defectat ci și copilotul său, iar atunci când turnul de control i-a contactat amandoi au declarat ca busolele "au luat-o razna din bun senin". Avioanele de antrenament erau echipate cu instrumente de navigare care să funcționeze bine. Grupul a fost dezorientat și pur și simplu a rămas fără combustibil, nici acest lucru nu ar fi posibil deoarece toate navele aveau combustibil suficient pentru un zbor de 1000 de mile. Însă ceva s-a întâmplat însă acest fenomen nu trebuie neapărat clasat la capitolul "supranatural", dar poate sa fie clasat la capitolul misterelor nerezolvate. Însă, chiar dacă toate cele 5 avioane au fost defectate sau ar fi rămas fără combustibil, aceste 5 avioane erau toate de tip Avengers și în cazul amerizărilor forțate, acestea erau capabile să plutească lin 90 de minute, iar echipajul era instruit să abandoneze avionul în 60 de secunde și plutele de salvare erau la îndemână.Și totodată avionul de salvare trimis pe urmele lor a dispărut și el într-un mod la fel de neclar.

Explicatiile stiintifice sunt insa mult mai convingatoare. Povestea pilotului amator Bruce Gernon, printre altele, a venit in sprijinul acestor explicatii si a elucidat cateva probleme. In 1970 el zbura in zona Triunghiului cand a constata aparitia unui nor ciudat. Neavand de ales a intrat in nor insa imediat instrumentele de bord au luat-o razna si nu a mai putut fi detectat de radar. Gernon povestea ca desi nu era furtuna, in jurul lui se desfasura un joc de lumini albe si linii ciudate, pe masura ce inainta intr-un tunel care devenea tot mai stramt. Salvarea lui a fost o deschizatura pe care o observase in norul din fata. Dupa ce a reusit sa iasa a privit in urma si a observat ca tunelul se prabusise si formase o fanta care se rotea. Insa acum avionul era in pericol de a fi invaluit intr-un fel de ceata electronica, moment in care a reaparut pe ecranele radarelor si controlorii de zbor l-au indrumat pe pilot care a reusit astfel sa se salveze.

Lui Gernon i s-a mai intamplat sa intalneasca ceata electronica si cativa ani mai tarziu, cand era insotit si de sotia lui. Misterul cetii a fost explicat pe atunci prin influenta experimentelor cu unde radio si tensiuni inalte pe care fizicianul John Hutchison le realiza la cateva mii de kilometri, in Vancouver. Hutchins pretindea in anul 1979 ca descoperise ceva iesit din comun, o serie de fenomene neobisnuite care sunt cunoscute sub denumirea de “efectul Hutchins”, pretinzand printre altele ca poate sa creeze in laborator acea ciudata ceata electronica. Nu a reusit insa sa demonstreze convingator ceea ce pretindea, poate si din cauza ca asa cum el insusi afirma, el nu lucra intocmai ca un adevarat om de stiinta ci se baza mai mult pe intuitie.

Cei care au oferit explicatii fanteziste au pierdut din vedere specificul zonei, care nu este deloc prietenoasa insa nu din cauza interventiei extraterestrilor sau din cauza salasluirii copiilor Diavolului in acea zona. In Triunghiul Bermudelor au loc unele fenomene naturale care sunt in masura sa explice punct cu punct o mare parte din disparitii. Astfel, in regiune se produc fenomene la scara mica, rafale, valuri uriase si diferite turbulente care insa nu pot fi prevazute intrucat au aparitii rapide si impetuoase si dispar la fel de repede. Acestea sunt in masura sa distruga un vas si chiar un avion.

Faptul ca desi uneori s-a intervenit chiar rapid, nu s-a mai gasit niciodata vreo urma a existentei vaselor, de parca nu ar fi existat, se poate explica prin forta curentului Golfului, extrem de puternic si violent, care ar putea sa indeparteze ramasitele. S-a spus ca in multe cazuri nu se cunostea pozitia exacta a disparutilor, deci este foarte probabil sa nu se fi cautat in zona corecta. Un argument in defavoarea mitului ar mai fi si faptul ca in lume exista zone chiar mai periculoase decat Triunghiul Bermudelor, unde au avut loc mai multe disparitii, insa se pare ca in aceste cazuri imprejurarile in care au avut loc incidentele sunt mult mai usor de acceptat.

Desi in realitate nu se poate afirma ca exista dovezi stiintifice ale existentei unui fenomen neobisnuti in acest inedit triunghi geografic, sa nu uitam ca de multe ori, inainte ca o decoperire sa fie demonstrata rational a fost nevoie de iluminarea si intuitia unui om. Si poate ca uneori stiinta de laborator este depasita de ceea ce se intampla in lumea reala, indiferent despre ce dimensiune a acesteia vorbim.

Cum a aparut hamburgerul

Dupa cum insusi numele sau il indica, acest preparat din carne macra, tocata, a luat nastere in orasul Hamburg din Germania, in secolul XIX odata cu imigrarea germanilor spre America de Nord. De-a lungul timpului la aceasta tocatura cruda s-au adaugat diverse ingrediente sau mirodenii care au influentat gustul sau mirosul preparatului.
Istoria hamburgerului incepe inca din secolul XII, de pe vremea imparatului mongol Gingis Khan, care era decis sa cucereasca lumea cu o armata formata din fermieri mongoli, mici de statura, dar hotarati, care mergeau calare pe ponei. Acestia nu porneau la lupta inainte de a manca sau daca nu aveau mancare la ei. Ei obisnuiau sa transporte carne tocata sub seaua poneilor, ca sa se mentina frageda si sa fie usor de luat cu o singura mana, cu cealalta continuand sa mane poneiul.

In anul 1238, nepotul lui Gingis Khan, Khubilai Khan a invadat Moscova si a introdus in acelasi timp in Rusia carnea tocata cruda, adoptata imediat de rusi sub numele de "Steak tartar", care inseamna carne tocata care se mananca cruda.

Intre timp acestei retete simple de steak i s-a adaugat ceapa tocata marunt, oua crude si diverse mirodenii. Inainte ca steak-ul sa devina popular in toata Europa, a devenit un aliment de baza, la sfarsitul secolului XVIII si pana la jumatatea secolului XIX, in portul Hamburg unde numerosi germani paraseau tara de origine plecand in America. Steak-ul din carne de vita era felul principal servit la bordul vaporului Hapag, linia maritima care lega Hamburg de Statele Unite. In acea perioada carnea era amestecata cu ceapa si pesmet, sarata si uneori afumata pentru a se putea conserva de-a lungul calatoriei. Asadar, hamburgerul a patruns in America odata cu imigrantii germani. In portul New York, standurile de carne atrageau marinarii germani cu sloganul "Steak pregatit in stil Hamburg".

In anul 1885 Charlie Nagreen, un tanar din Seymour a deschis o taraba unde vindea carne de vaca sub forma de steak, dar fripta sau prajita. Afacerea sa a avut un mare succes, dar acesta s-a gandit ca steak-ul sub forma de rondele, precum chiftele, nu putea fi tinut in mana deorece era fierbinte si a luat decizia de a aplatiza carnea si apoi a asezat-o intre doua felii de paine, denumind produsul "Hamburger Charlie". Sub aceasta denumire s-a vandut produsul la toate chioscurile pana la moartea acestuia, in 1951.

La 4 iulie 1891 Oscar Weber Bilby, un fermier din Tulsa, Oklahoma a avut ideea de a vinde steak tocat si fript pe un gratar contruit de el. Acesta servea preparatul intre doua chifle facute chiar de sotia lui Fanny. In anul 1900 in cadrul unui restaurant din New Haven, Connecticut, Louis Lassen servea clientilor grabiti carne de vita tocata si prajita, asezata intre doua chifle, fripte si ele pe gratar.

In 1904, Fletch Davis, un reporter de la New York Tribune, a prezentat in cadrul unui targ din Saint Louis, un hamburger la care a adaugat intre cele doua felii de paine, pe langa carne, si felii de ceapa.

In 1931 in benzile desenate Popeye a aparut un nou personaj pe nume Wimpy, care adora hamburgerii. Personajul a devenit atat de celebru, incat fondatorul personajului, impreuna cu canalul de televiziune au deschis un lant de restaurante unde vindeau hamburgeri cu denumirea de Wimpy’s. In 1978, cand acesta a murit cele 1500 de restaurante ale canalului au fost inchise.
In 1948 fratii Maurice si Richard McDonald au construit un stand de vanzare a hamburgerilor langa o sala de cinematograf, aproape de Pasadena, California. Acestia au avut ideea geniala de a propune clientilor un fel de autoservire, avand o rapiditate mare de servire, au devenit celebri in toata California. In 1954 Ray Kroc, un comisionar in lansarea de masini electrice pentru tocat carne, a primit o comanda importanta din California. Ducandu-se in San Bernandino acesta a descoperit modesta asezare a restaurantului fratilor McDonald. Kroc a ramas impresionat de rapiditatea servirii, desi clientii erau numerosi si asteptau in sir indian la coada, dar si de preturile mici ale chiflelor fripte, cu steak tartar, la care acestia mai adaugasera ketchup si salata. Aceea a fost, poate cea mai importanta zi din istoria hamburgerului. Ray Kroc le-a propus un targ celor doi patroni si in aceeasi zi a plecat cu un contract de scutire de taxe, primind autorizarea din partea celor doi frati de a pune pe picioare un lant de restaurante pe care l-a botezat McDonald's.
(sursa ghid-culinar.ro)

Legenda lui Dracula

Legenda lui Dracula constituie fenomenul de cultura romaneasca medievala cu cel mai mare ecou international si cea mai spectaculoasa persistenta. Aceasta s-a nascut din groaza starnita de faptele voievodului Vlad Tepes impotriva slujitorilor Semilunei.

Atestarile istorice din secolul al XV-lea despre Vlad Tepes, au comunicat doua imagini diferite ale voievodului, una care-l infatiseaza ca pe un tiran, cealalta ca pe un conducator aspru, necrutator, dar iubitor de tara si viteaz, luptator inversunat contra turcilor.

Primele documente romanesti in care Vlad Tepes primeste numele Dracula provin din sudul Transilvaniei si dateaza din anii 1459-1460. Este vorba de acte ale pretendentului Dan dintre care cel mai sugestiv ar fi cel din data de 2 martie 1460: "...nelegiuitul si prea cruntul tiran fara de credinta, adica Dracul, care se zice Vlad voievod al tarii aceleia."

Insusi Vlad Tepes a adoptat numele de Vlad Dracul in propria sa semnatura. Astfel, la 4 august 1475, se semneaza "Wladislaus Dragwlaya, voievoda partium Transalpinarum", latinizandu-si totodata numele de Vlad in "Wladislaus".

Apelativul Dracula s-a impus cu precadere in spatiul din nord-vestul Tarii Romanesti, pana in Europa centrala, mai ales in perioada 1462-1475. De aceea a ajuns domnul insusi s-o preia si s-o pastreze in propria semnatura si pecete pe textele actelor latinesti din ultimii sai ani de viata.

In vreme ce in in spatiul romanesc Vlad Tepes voievod era privit ca un erou al luptei pentru libertate a romanilor, domn viteaz si drept, dar aspru, in vestul Europei a luat nastere in 1897, de sub condeiul scriitorului irlandez Bram Stoker "Contele Dracula" , personaj fictiv sortit sa devina prototipul invidiat al unei intregi literaturi de groaza din primele trei sferturi ale secolului nostru.

Legatura care se face intre personajul din romanul lui Bram Stoker si domnitorul Vlad Tepes-Dracula este sugerata chiar de catre autor, care consemneaza: ”… a fost intr-adevar acel voievod Dracula care si-a dobandit numele impotrivindu-se turcilor peste marele fluviu chiar de la frontiera cu Turcia”. Bram Stoker crede ca acesta nu a fost un om obisnuit „caci de-a lungul secolelor s-a vorbit de el ca de cel mai iscusit, cel mai viclean dar si cel mai viteaz dintre fiii tarii de dincolo de padure, spiritul lui ager si vointa lui de fier au intrat cu el in mormant si lupta si acum”. Aici autorul face legatura cu credinta legata de strigoi, a caror existenta, imaginata de credintele populare, nu se sfarseste odata cu generatia din care provine: „Ne-mortii (adica strigoii, vampirii) sufera de blestemul nemuririi, spune Bram Stoker, trec dintr-o epoca in alta inmultindu-si victimele, sporind relele lumii …”.
Castelul Bran, unul dintre cele mai valoroase monumente de arhitectura medievala din Romania, cu functii istorice, militare si economice, este cunoscut de catre turistii din intreaga lume drept Castelul lui Dracula.
Majoritatea turistilor, dupa ce viziteaza castelul Bran, pleaca dezamagiti ca nu l-au intalnit pe Dracula – Vampirul care suge sangele oamenilor, cunoscut din filme si asociat cu figura domnitorului roman Vlad Tepes – Dracula. Si nu-l intalnesc pentru ca vizitatorii nu fac distinctie intre o realitate istorica si o povestire la originea careia stau atat personajul din romanul lui Bram Stoker, intitulat Dracula, in care actiunea are la baza credintele populare despre strigoi si vampiri cat si legendele despre Vlad Tepes, in special acelea care-l prezinta ca pe un voievod crud. Interferenta personajului principal din romanul Dracula cu legendele despre domnitorul real Vlad Tepes – Dracula, o personalitate de referinta a istoriei romanilor, a dat nastere unui personaj imaginar cunoscut sub numele de Dracula vampirul, ca intruchipare a unui duh rau, care tulbura linistea oamenilor, ii chinuie si pe cei intrati sub stapanirea lui ii transforma in aceste forte ale raului. Acest personaj exista la nivelul imaginarului si nu poate fi ilustrat intr-o expozitie muzeala asa cum este cea din Castelul Bran.
In ceea ce priveste vampirul, cunoscut in folclorul romanesc sub denumirea de strigoi, (denumirea de vampir este intalnita la sarbi) este de mentionat faptul ca si in satele Branului se pastreaza credinta cu privire la existenta unor duhuri rele numite steregoi (varianta a strigoiului). Batranii satelor isi amintesc ca pana in urma cu o jumatate de secol se credea ca existau anumiti oameni in viata – strigoi – care ziua duceau o viata normala, iar in timpul noptii in somn, sufletele lor paraseau trupul si bantuiau prin sat si chinuiau oamenii in somn. Aceste duhuri rele bantuiau de la miezul noptii pana la primul cantat al cocosilor, cand nu mai aveau puterea de a pricinui rele oamenilor.
Credinta in strigoi si celelalte duhuri rele reprezinta o componenta a mitologiei populare. Ea poate fi povestita, imaginata de fiecare individ. Dar dincolo de acest univers imaginar populat cu vampiri si fantome, turistul poate intalni la Bran o realitate care-i va bucura si odihni sufletul.
Cu imaginea fiorosului Dracula in gand, venit la Bran, turistul va putea intalni in pitorestile locuri din aceasta zona de munte ciobani cu turme la pascut sau la cositul ierburilor, ale caror femei tes la razboi textilele ce impodobesc interioarele caselor sau pregatesc mancaruri traditionale (bulzul ciobanesc, pastrama, laptele batut etc.) atat in propria gospodarie cat si in pensiuni pregatite anume pentru cei ce vor sa petreaca la Bran de la rasaritul si pana la apusul soarelui si chiar peste noapte cand poate, in vis, va veni si Dracula vampirul a carui forta se va ofili la vederea catelului de usturoi asezat de gospodina deasupra usii la intrare pentru ca asa stie ea din batrani ca se apara casa de duhurile rele.

Ce nu stim despre ciocolata

Arborele de cacao a fost descoperit in urma cu mai bine de 2000 de ani in padurile tropicale din continentul american. Pastaile acestui tip de arbore contin seminte ce sunt procesate pentru a obtine pudra de cacao. Aceasta este folosita in producerea ciocolatei.

Istoria ciocolatei incepe inca din 250-900 I.H., cand maiasii utilizau arborii de cacao, pe care i-au adus din padurile tropicale, pentru a-i cultiva. Ei recoltau, fermentau, prajeau si macinau semintele de cacao pentru a le transforma intr-o pasta.

Aceasta pasta era amestecata cu apa, ardei iuti si faina de porumb pentru a crea o bautura spumoasa si condimentata, de ciocolata.
In cultura Maya, populatia avea dreptul sa bea ciocolata doar la ocazii; in rest, acesta bautura era destinata folosirii doar de catre regi. Insa, in cultura Azteca, doar preotii, militarii decorati, conducatorii si comerciantii foarte instariti aveau dreptul sa utilizeze aceasta licoare regala.

Totodata, ciocolata a reprezentat un element foarte important al spiritualitatii acestor doua culturi, maiasa si azteca. Boabele de cacao erau oferite de catre marii preoti drept ofrande pentru zei, iar in timpul ceremoniilor religioase era servita bautura de ciocolata.

Boabele de cacao au ajuns pentru prima data in Europa in anul 1521, atunci cand Mexicul a fost cucerit de catre spanioli. Deoarece a devenit, in timp, un produs de export foarte scump, ciocolata a mai ramas inca 300 de ani de atunci bautura celor bogati.
Cand au adus ciocolata in tara, spaniolii au inceput sa-i modifice compozitia. Prin incercarea lor de a scapa de gustul puternic amar, acestia au adaugat scortisoara si zahar bauturii. Ciocolata indulcita a devenit in scurt timp cel mai mare capriciu al continentului.

Spaniolii au tinut inca 100 de ani secretul ciocolatei, din momentul cand au adus-o in tara lor. Cand a reusit sa ajunga in toata Europa, ciocolata a devenit produs de lux. In Franta, datorita costului foarte ridicat al importului de zahar si cacao, ciocolata era interzisa, fiind consumata doar la curtea regelui.

Dezvoltarea exportului de cacao a produs schimbari diferite pe continente diferite. Daca in Europa capetele incoronate comandau noi tipuri de seturi de portelan si argint, special concepute pentru a bea ciocolata, in America Latina deja erau create colonii de sclavi pentru a munci plantatiile de arbori de cacao.

Din anul 1800, odata cu dezvoltarea tehnologiei si cu Revolutia Industriala, procesul de producere al ciocolatei a suferit schimbari majore. Inventarea de masini industriale pentru macinat boabele de cacao si pentru crearea amestecului de ciocolata a facut ca acest produs sa nu mai fie consumat doar in stare lichida, ci si in cea solida, sub forma de tablete.

Unul dintre beneficiile consumului de ciocolată cu siguranţă îl ştii deja: te binedispune. Desertul tău preferat mai are însă o sumedenie de calităţi, cu condiţia să te limitezi la câteva pătrăţele.

Ciocolata poate înlocui cu succes medicamentele folosite în mod normal împotriva durerii, susţin cercetătorii americani de la Universitatea din Chicago.

Studiile derulate pe 2.000 de voluntari au arătat că aceştia resimt durerile la o intensitate mult mai mică după consumul câtorva tablete de ciocolată.

Oamenii de ştiinţă au explicat că acest desert stimulează o anumită zonă din creier, denumită ştiinţific raphe magnus, care ne ajută să uităm de durere pentru moment.

Persoanele care au suferit un atac de cord trebuie să mănânce ciocolată neagră de trei ori pe săptămână, recomandă specialiştii de la Centrul Medical Deaconess, din Boston.

Cercetătorii Institutului Dermatologic European din Londra au observat că ciocolata neagră poate reduce ridurile. De puţin timp, ciocolata se regăseşte şi în SPA-uri, sub formă de terapii care includ împachetări şi masaje, destinate reducerii centrimetrilor.

Tot pentru lupta împotriva kilogramelor ar putea fi folosită şi noua ciocolată verde, prezentată la un târg de dulciuri din Spania. Aceasta este identică la gust cu ciocolata amăruie şi este bogată în aminoacizi şi în spirulină.

Acidul oxalic şi acidul fitic, prezenţi în ciocolată, pot forma compuşi împreună cu calciul, împiedicând absorbţia acestuia în organism.

Astfel, deşi unele ciocolate conţin lapte, calciul nu poate fi asimilat în mod optim din cauza acidului oxalic, care nu permite nici măcar absorbţia sa parţială, inducând excreţia imediată, prin transpiraţie sau prin urină. În concluzie, dacă ai probleme cu asimilarea calciului, indicat ar fi să limitezi consumul de ciocolată.

Praful de cacao este materia primă în prepararea ciocolatei. Alături de cacao, renumită pentru efectele sale asupra sănătăţii, în ciocolată se regăsesc o serie de substanţe cu rol antioxidant.

Cu cât ciocolata este mai bogată în alte ingrediente (lapte, fructe, cereale), cu atât efectul antioxidant este mai redus. Ciocolata albă îşi datorează culoarea tocmai lipsei prafului de cacao, fiind produsă doar din unt de cacao şi din alte arome. Astfel, beneficiile aduse sănătăţii lipsesc.

Ciocolata este un aliment ce ne poate binedispune. Ea stimulează endorfinele, care permit un aport crescut de oxigen în sânge, fapt ce duce la o stare de relaxare mentală şi, desigur, a sistemului nervos. O bucăţică de ciocolată, consumată atunci când există o stare de încordare, de stres sau de depresie, poate avea un efect calmant şi antidepresiv.
Ciocolata cea mai sănătoasă este cea cu minimum 60% cacao.

Egiptul antic si curiozitatile lui

Istoria Egiptului Antic începe în jurul anului 3100 î.Hr., regele Menes a unificat Egiptul. Acesta a devenit un imperiu puternic care a dăinuit până în anul 30 î.Hr., când a fost cucerit de romani.
Iata mai jos cateva curiozitati despre egipt:

1. Faraonul nu lasa niciodata sa i se vada parul. Purta intotdeauna o peruca, numita nemes.

2. Ca mustele sa nu se aseze pe el, Pepi II tinea langa el cativa sclavi dezbracati a caror corpuri erau unse cu miere pentru a atrage mustele.

3. Atat barbatii cat si femeile egiptene purtau machiaje elaborate. Machiajul pentru ochi era in general verde (facut din cupru) sau negru (facut din plumb). Egiptenii credeau ca machajul are puteri vindecatoare.

4. Cum antibioticele au inceput sa fie folosite de abia in secolul XX, medicamentele egiptenilor includeau mancaruri mucegaite sau pamant. De exemplu, infectiile erau tratate cu paine mucegaita.

5. Copiii egipteni nu purtau deloc haine pana la adolescenta. Caldura din Egipt facea ca hainele sa nu fie necesare.

6. Egiptenii bogati purtau peruci iar cei saraci purtau parul lung pe spate sau in cozi impletite. Pana la 12 ani, baietii egipteni aveau capul ras cu doar o suvita lunga de par .

7. Nu se stie cine i-a retezat nasul Sfinxului. Insa exista schite cu statuia fara nas din 1737, deci nici Napoleon nu l-a distrus si nici in timpul razboaielor mondiale. Singurul despre care se stie ca i-a facut stricaiuni este un cleric musulman Sa’im al-dahr, care a fost linsat in 1378 pentru vandalism.

8. Egiptenii credeau ca pamantul este plat si rotund (ca o placinta) si Nilul trecea prin centrul lui.

9. Soldatii egipteni erau folositi si ca un fel de politisti care trebuiau sa pastreze linistea interna. Mai mult ei strangeau si taxele pentru faraoni.

11. Piramida din Djoser construita in 2600 i.Hr. este cea mai veche piramida a lumii. Original, era imprejmuita de un zid de 1037 cm care avea 15 usi. Doar una dintre usi era deschisa.

12. Femeile din egiptul antic se bucurau de egalitate economica si legala cu barbatii. Insa din punct de vedere social nu erau egale cu barbatii.

14. Cand corpul era mumificat, i se scoteau aproape toate organele. Crierul era scos prin nari iar intestinele erau scoase si conservate in borcane. Singurul organ care nu era scos era inima, pentru ca egiptenii o considerau lacasul sufletului.

15. Ramses avea 8 sotii oficiale si peste 100 de concubine. Avea 90 de ani cand a murit in 1212 i. hr.

Cum a aparut " Coca -Cola"

Coca-Cola este bautura racoritoare care este savurata de sute de milioane de ori pe zi de oameni de pe tot globul. Forma familiara a sticlei de Coca-Cola si sigla, care sunt marci inregistrate, sunt cele mai recunoscute simboluri comerciale din lume.
Produsul care a dat cel mai cunoscut gust s-a nascut in Atlanta, Georgia, la data de 8 mai 1886. Dr. John Styth Pemberton, un farmacist local, a produs conform legendei siropul pentru
Coca-Cola intr-un vas de arama pe un trepied, in curtea din spatele casei sale. A dus un borcan cu noul produs la farmacia “Jacob’s” de pe aceeasi strada, unde a fost testat, declarat “excelent” si pus in vanzare cu cinci centi paharul. In mod intentionat (sau in mod accidental, nu se cunoaste exact), noului sirop i-a fost adaugata apa carbonatata pentru a produce o bautura care a devenit dintr-o data “ Delicioasa si Racoritoare”, o tema ce continua sa se auda astazi oriunde se savureaza Coca-Cola.
Considerand ca “cei doi C vor arata bine in reclame” Frank Robinson, partenerul si contabilul doctorului Pemberton, a sugerat numele si a scris cu acest scris unic marca inregistrata
“ Coca-Cola”, ce este acum renumita. Primul anunt publicitar pentru “Coca-Cola”, a aparut curand in The Atlanta Journal.
Aroma distinctivă de "cola" provine în principal din amestecul de zahăr, ulei de portocală, ulei de lămâie și vanilie, restul ingredientelor având doar contribuții minore. Firma producătoare, Coca-Cola Corporation, este cel mai mare consumator de extract natural de vanilie din lume. În prezent, Coca-Cola este cea mai consumată băutură răcoritoare din lume.
Compania produce concentrat, care este apoi vândut la diverși îmbuteliatori de Coca-Cola licențiați, din întreaga lume. Îmbuteliatorii, care dețin contracte teritoriale exclusive cu societatea, fabrică produsul finit în cutii și sticle, din concentrat în combinație cu apă filtrată și îndulcitori. Îmbuteliatorii apoi vând, distribuie și comercializează Coca Cola în cutii și sticle în magazinele de vânzare cu amănuntul și prin mașinile automate de vânzare. Coca-Cola Company vinde de asemenea concentrat pentru vânzări la dozator, către marile restaurante și distribuitorii de servicii alimentare.

Curiozitati despre cafea

Substantivul “cafea” provine din cuvântul de origine arabă “qahwa” care înseamnă “cea care alungă somnul”.

Intr-o poveste se spune ca un seic arab exilat de prietenii lui in desert a invins foamea si a reusit sa supravietuiasca facandu-si o supa din fructele unui arbust de cafea.
O alta veche poveste arabă ne învaţă că e bine ca omul să bea trei cafele pe zi: prima sa fie dulce, ca să-i amintească de dragoste, a doua sa fie amară, ca să-şi amintească de moarte şi să fie drept, iar a treia să fie dulce-amăruie cum e viaţa şi cu bune, şi cu rele. Abia a treia cafea te trezeşte cu adevărat la viaţă!
Povestile tind sa fie mult mai colorate decat povestea adevarata despre cum a aparut cafeaua. Cu toate acestea, legendele contin si cateva adevaruri. Prin faptul ca si in ziua de azi cafeaua creste in mod salbatic in acea zona, putem spune ca este adevarat ca Etiopia este tara de unde provine planta de cafea.
Motivul pentru care cafeaua a fost atat de populara in Arabia nu se stie exact, dar se crede ca religia a jucat un rol important: pentru ca arabii, fiind musulmani nu aveau voie sa consume bauturi alcoolice, s-au bucurat foarte mult de efectele „inveselitoare” pe care le avea cafeaua asupra lor.
Plantaţiile de cafea sunt benefice mediului înconjurător deoarece produc o cantitate de oxigen de două ori mai mare decât cantitatea produsă de aceeaşi porţiune de pădure tropicală.
In SUA oraşul cu cel mai mare consum de cafea pe cap de locuitor este Seattle, situat în nord-vestul ţării, în timp ce în Europa cea mai mare consumatoare de cafea este Norvegia, tot un stat nordic
În lumea Arabă premodernă soţia avea voie să divorţeze de soţul său dacă aceasta nu mai putea să îi asigure porţia zilnică de cafea.
Cea mai scumpa cafea din lume provine din boabele recuperate din excrementele unei nevastuici asiatice si se vinde cu 600 dolari/kg .
Boabele de cafea de calitate au o dunga mai deschisa la culoare (aproape alba). Cele de calitate mai mica o au la culoarea bobului sau mai inchisa.