6 mai 2011

S-a întâmplat astăzi

Evenimente
1527: Trupele conduse de Charles, duce de Burbon, au invadat Roma, ucigând peste 4.000 de locuitori
1639: A fost încheiată construcția Bisericii „Trei Ierarhi" din Iași, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, adevărată bijuterie arhitectonică; aici se află mormintele lui Alexandru Ioan Cuza, Dimitrie Cantemir și Vasile Lupu
1888: Victor Babeș face primele vaccinări antirabice la București
1889: Turnul Eiffel este deschis oficial spre vizitare publicului în cadrul expoziției universale din Paris
1994: Inaugurarea oficială a tunelului de sub Canalul Mânecii, considerat de experți ca „lucrarea secolului". Eurotunelul, cu o lungime de 50,3 km, situat la o adâncime cuprinsă între 25 si 45 de metri sub fundul mării, a costat 10 miliarde de lire sterline
2003: A fost inaugurată, la Moscova, prima stație de metrou din lume aflată la cea mai mare adâncime. Stația Park Pobedi (Piața Victoriei) este construită la 90 de metri sub pământ
Nașteri
1758: Maximilien Robespierre, revoluționar francez (d. 1794)
1856: Sigmund Freud, psihiatru austriac (d. 1939)
1861: Rabindranath Tagore (Thakur Rabindranath), scriitor, poet indian, laureat al Premiului Nobel (d. 1941)
1915: Orson Welles, regizor, scenarist și actor american (d. 1985)
1961: George Clooney, actor american
1962: Ioan Vieru, poet român
Decese
1638: Cornelius Otto Jansen, filosof și teolog olandez (n. 1585)
1859: Alexander von Humboldt, naturalist și explorator german (n. 1769)
1904: Alexander Williamson, chimist britanic (n. 1824)
1949: Maurice Maeterlinck, poet belgian, laureat al Premiului Nobel (n. 1862)
1961: Lucian Blaga, poet, dramaturg, filozof și eseist român (n. 1895)
1992: Marlene Dietrich, actriță și cântăreață germană (n. 1900)

5 mai 2011

S-a întâmplat astăzi

Evenimente
1789: Se convoacă, la Versailles, Adunarea Statelor Generale (care nu mai fusese convocată din anul 1614). Începutul Revoluției franceze
1891: Inaugurarea celebrei săli de concerte „Carnegie Hall" din New York
1949: A fost înființat Consiliul Europei
1957: La Televiziunea Română a avut loc prima transmisie sportivă în direct: meciul de rugbi Anglia-România
2004: Guvernul premierului Silvio Berlusconi a intrat în cartea recordurilor pentru că a reușit să reziste 1.060 de zile la putere, devenind cel mai longeviv guvern din istoria Italiei postbelice
Nașteri
1815: Eugene Labiche, dramaturg francez (d. 1888)
1818: Karl Marx, filosof și economist german (d. 1883)
1819: Stanislaw Moniuszko, compozitor polonez (d. 1872)
1846: Henryk Sienkiewicz, scriitor polonez, laureat al Premiului Nobel (d. 1916)
1955: Emil Klein, violoncelist și dirijor român (d. 2004)
1983: Henry Cavill, actor britanic
Decese
311: Galerius, împărat roman
1821: Napoleon Bonaparte, împărat al Franței (1804–1814 și 1815) (n. 1769)
1972: Oscar Szuhanek, pictor român (n. 1887)
1977: Ludwig Erhard, economist și politician german (n. 1897)
Sărbători
Danemarca: Ziua Eliberării (1945)
Etiopia: Ziua Eliberării (1941)
Mexic: Cinco de Mayo (1862)
Japonia: Ziua copiilor (Kodomo no hi)
International: Ziua Barbatului
mai multe aici










4 mai 2011

S-a întâmplat astăzi

Evenimente
1471: Războiul celor două roze: Bătălia de la Tewkesbury: Eduard al IV-lea învinge armata familiei Lancaster și îl omoară pe Eduard, Prinț de Wales.
1646: Apare, la Iași , Cartea românească de învățătură de la prăvilele împărătești și de la alte giudețe, primul cod de legi tipărit în limba română.
1738: Papa Clement al XII-lea a publicat constituția „In Eminenti" prin care condamnă Francmasoneria.
1904: Începe construcția Canalului Panama.
1904: Inginerul James Royce și Sir Charles Stewart Rolls au pus bazele companiei Rolls-Royce , producătoare de mașini de excelență . Din 1998 numele de marcă Rolls –Royce a fost achiziționat de către BMW.
1904: S-a înființat echipa germană de fotbal Schalke 04
1953: Ernest Hemingway câștigă premiul Pulitzer pentru Bătrânul și marea.
2003: A fost dezvelit, la Târgu Mureș, primul monument din România ridicat în memoria victimelor Holocaustului.
2004: Spaniolul Rodrigo Rato a fost ales director general al Fondului Monetar Internațional.
Nașteri
1770: François Gérard, pictor și desenator francez (d. 1837)
1776: Johan Fridrich Herbart, filosof, psiholog și pedagog german (d. 1841)
1899: Fritz von Opel, industriaș și sportiv german
1929: Audrey Hepburn, actriță de origine belgiană (d. 1993)
1955: Mircea Tiberian, compozitor și interpret român de muzică de jazz, pianist
1955: Mihaela Runceanu, solistă româncă de muzică ușoară (d. 1989)
Decese
1873: David Livingstone, misionar și explorator scoțian (n. 1813)
1955: George Enescu, compozitor, violonist, pianist și dirijor român (n. 1881)
1980: Iosip Broz Tito, om politic și de stat, președintele Iugoslaviei între 1953–1980 (n. 1892)
1949: Avionul in care se afla echipa italiana de fotbal Torino care se intorcea de la Lisabona , s-a lovit de zidurile unei biserici la Superga. Nu au existat supravietuitori. In acea vreme Torino era cea mai buna echipa din Italia. Mai erau cateva etape iar Torino era pe primul loc. Ei au fost declarati campioni. Asta a insemnat moartea unei generatii de aur.
Sărbători
România: Ziua națională a inimii
China: Ziua tineretului
România: preacuviosul părinte Ilarion



3 mai 2011

S-a întâmplat astăzi

Evenimente
1560: Diaconul Coresi și Tudor diacul încep tipărirea (până la 30 ianuarie 1561), la Brașov, a primului „Tetraevanghel” în limba română.
1847: La Iași, are loc premiera comediei Piatra în casă, de V. Alecsandri
1848: Are loc marea Adunare Națională de la Blaj, în cadrul căreia românii ardeleni au adoptat programul Revoluției române din Transilvania, „Petițiunea Națională".
1924: Echipa României de rugby câștigă prima medalie olimpică pentru țara noastră
1937: Romanul Pe aripile vântului al scriitoarei Margaret Mitchell câștigă premiul Pulitzer
1979: Margaret Thatcher a câștigat alegerile și a devenit prima femeie prim–ministru din istoria Marii Britanii. A deținut această funcție până la 22 noiembrie 1990
1998: Președintele german, Roman Herzog, deschide „Anul Fontane", care marchează centenarul morții scriitorului Theodor Fontane (20 septembrie 1898)
2004: Organizația arabă a drepturilor omului – OADH – a solicitat ONU să formeze o comisie de anchetă cu privire la „torturile sistematice practicate de forțele de ocupație din Irak"
Nașteri
612: Constantin III, împărat bizantin (d. 641)
1469: Niccolò Machiavelli, scriitor, om politic și istoric italian, reprezentant ilustru al istoriografiei renascentiste (d. 1527)
1826: Regele Carol al XV-lea al Suediei și totodată Carol al IV-lea al Norvegiei (d. 1872)
1886: Marcel Dupré, compozitor și organist, profesor la Conservatorul din Paris (d. 1971)
1892: Sir George Paget Thomson, fizician, laureat al Premiului Nobel pe 1937 (d. 1975)
1889: Trude Schullerus, pictor german (d. 1981)
1928: James Brown, cântăreț american
1934: Georges Moustaki, compozitor și cântăreț francez de origine greacă
1936: Vladimir Zamfirescu, pictor și desenator român
1976: Vanda Hădărean, gimnastă româncă
Decese
1845: Thomas Hood, poet englez (n. 1799)
1856: Adolphe Adam, compozitor și critic muzical francez (n. 1971)
1987: Dalida, cântăreață franceză (n.1933)
1995: Alfred Hoffman, muzicolog (n. 1929)
2003: Constantin Piliuță, pictor român (n. 1929)
Sărbători
Ziua Mondială a Libertății Presei
Ziua Mondială a Astmului (prima zi de marți din luna mai)
Sărbătoarea națională a Poloniei (adoptarea, în 1791, a „Constituției de la 3 Mai" – a doua constituție democratică din lume, după SUA și prima din Europa)



2 mai 2011

S-a întâmplat astăzi

Evenimente
74: Sinuciderea iudeilor din cetatea Masada; intrarea armatelor romane în „cetatea morților”.
1497: Navigatorul John Cabot pornește în călătoria sa spre continentul american
1949: Arthur Miller obține premiul Pulitzer pentru Moartea unui comis voiajor
1955: Tennessee Williams obține premiul Pulitzer pentru Pisica pe acoperișul fierbinte
1960: Al Drury obține premiul Pulitzer pentru
2004: Premierul Leszek Miller a demisionat din funcție, cabinetul său fiind dizolvat. Președintele Poloniei, Aleksander Kwasniewski, l-a numit oficial în aceasta funcție pe Marek Belka și a învestit noul guvern, social-democrat.
Nașteri
1660: Alessandro Scarlatti, compozitor italian (d. 1725)
1729: Împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei (d. 1796)
1859: Jerome K. Jerome, scriitor britanic (d. 1927)
1946: Octavian Andronic, caricaturist și jurnalist român
1955: Donatella Versace, designer italian
Decese
1519: Leonardo da Vinci, pictor, sculptor, inginer și arhitect renascentist italian (n. 1452)
1857: Alfred de Musset, poet, dramaturg și prozator francez (n. 1810)
1999: Oliver Reed, actor britanic (n. 1938)
2003: George Țărnea, poet român (n. 1945)
Sărbători
Ziua Mondială a Râsului
Polonia: Ziua steagului
Romania: Ziua Națională a Tineretului